Asociatia Culturala „Radu Chisu” în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu” din Bucuresti, are deosebita placere de a va invita la Concertul Extraordinar dedicat Zilei Regalitatii. Concertul, care se desfasoara Sub Inaltul Patronaj al Altetei Sale Regale Principele Radu al Romaniei, va avea loc la Ateneul Roman din Bucuresti, Sambata 10 mai 2014, incepand cu ora 19.
Artistii serii sunt Orchestra Camerata Regala, la pupitrul dirijoral se va afla Maestrul Giulliano Betta (prim-dirijor al Orchestrei Simfonice din Basel), iar solist va fi pianistul Andrei Licaret. Pianistul Andrei Licareţ a debutat în 7 noiembrie 1993, la Ateneu cu orchestra Jeunesses Musicales. A susţinut concerte în importante centre muzicale din Europa: Roma, Dublin, Alicante, Praga, Berlin, Istanbul, Paris, Vendôme, Salonic, Chişinău, Varşova, Bruxelles, Copenhaga şi America: New York, Washington, New Jersey, Boston, Houston. Încă de la începuturi, prezenţa sa artistică a fost răsplătită cu importate premii precum: Premiul I la Concursul Internaţional „Jeunesse Musicales”, Premiul I la Concursul de pian „Yamaha”, Marele Premiu la Concursul Internaţional „Lory Wallfisch”, Premiul I la concursul „Mihail Jora”, Premiul al II-lea la Concursul de pian din cadrul cursurilor internaţionale Tel-Hai din Israel, Premiul al II-lea la Concursul din Shreveport, Louisiana. Evenimentul, initiat de Camerata Regala, este ultimul concert din stagiunea 2013-2014 intitulata „Mari Solisti, Mari Dirijori”, proiect care a debutat pe 4 decembrie 2013 cu Maestrul Horia Andreescu si violonistul Ilian Garnet si a continuat cu soprana Laura Nicorescu, pianistii Valentin si Roxana Gheorghiu sau Maestrul Cristian Mandeal.
Pe toată durata concertului Asociatia Identitate Culturala Contemporana va organiza in rotonda Ateneului Roman o expozitie de fotografii, sculptura antica romana din perioada Imparatului Traian, 106-112 d.Hr. (www.statuidedaci.ro).
Biletele sunt diponibile pe www.bilete.ro, la oficiile Postei Romane semnalizate bilete.ro sau la Casa de Bilete a Ateneului Roman.